vazind un tablou de-al lui botero pe net, k a repetat de vreo citeva ori ca pictorul columbian e un om de doi bani. de ce? de ce? de ce? am sa va spun de ce, a raspuns si si-a aprins o tigara.
pe botero l-am cunoscut in paris cu zeci de ani in urma. era, la vremea aia un student amarit si nu avea de-ajuns bani. l-am invitat de vreo citeva ori la masa si deseori ii dadeam tigari. dar e un om de doi bani.
am fost odata in pelion, intr-o vara… era foarte cald afara. sa fi fost in jur de 40 de grade. pe caldura asta ma trezesc in volos in fata unui camion plin cu pepeni de vinzare. in spatele camionului asezat pe un scaunel minuscul, o namila de om, gras cum nu mai vazusem de mult.
ce faceti dvs aici?
vind pepeni, spune individul.
cui? intreb, uitindu-ma imprejur – nici tipenie de om.
vreti sa cumparati pepeni?
nu. ii raspund… caldura mare… ba da! vreau sa cumpar cel mai mare pepene pe care il aveti in camion.
da’ de ce pe cel mai mare?
pai asa… dati-mi-l pe cel mai mare… individul se apuca de cautat. cu siguranta a inceput sa creada ca tocmai mi-au dat drumul de la casa de nebuni si ca vreau sa imi bat joc de el. bombanind in sinea lui se apuca de cautat. peste vreo citeva minute, transpirat, imi arata ce a gasit. un ditamai pepenele! cel putin vreo 20 de kg.
poftim! imi spune
stiti ceva?
ce?
mai aveti vreo unul asa mare? individul ma privi cu infuriat. uite ca va platesc. am aici bani – ii arat vreo citeva drahme si incerc sa ii cistig increderea. incet, s-a apucat din nou de cautat. si, ce crezi? a gasit inca unul, la fel de mare (daca nu si mai mare).
poftim!
va multumesc mult! acu’ as mai avea o dorinta. simteam cum instinctul sau ii spunea sa imi dea una peste nas si sa ma puna pe fuga. dar s-a stapinit.
ce mai vreti?
pai… cit face? cit tre’ sa va platesc?
300 de drahme.
pai dorinta mea este urmatoarea: eu va dau 600 de drahme si dumneavoastra puteti sa pastrati pepenii.
pauza….
si de ce vreti sa imi dati bani atunci?
pai… ca sa va fac o poza. vreau sa luati pepenii asa, unul intr-un brat si altul in celalalt brat si sa stati sa va fac o poza. poftim daca vreti, va dau deja banii. ii arat cele 600 de drahme si astept sa vad ce spune. sovaitor… sovaitor….
d’acord!
ia pepenii, ii tine asa cum i-am spus si eu fac rapid vreo citeva poze. asa un munte de grasime cu asa pepeni umflati de-o parte si de alta a corpului… ca un… ca o… in fine…
multumesc! cu siguranta a crezut ca’s batut in cap!
inapoi in paris, l-am intilnit pe botero si i-am aratat pozele si l-am rugat sa imi faca un tablou dupa ele.
se face! a raspuns. si a repetat asta de cele doua-trei ori cind ne-am intilnit ulterior. dar apoi a disparut. nu ne-am mai intilnit… si-asa am pierdut pozele… iar botero e un om de doi bani…