1. În fiecare dimineaţă mergem împreună la şcoală: cu un ochi pe ceas, un ochi pe ghiozdănel, uşa, drumul. În maşină facem mereu aceleaşi lucruri:

(A) dăm din mînă la cîinii din parcul de lîngă casa noastră;

(B) ne lăsăm pe spate şi apoi în faţă cînd maşina accelerează dînd colţul;

(C) spunem “La dreapta şi la vale, domnule Şofer!” uitîndu-ne unul la altul pe furiş şî rîzînd în gura mare;

(D) rîdem de fiecare dată cînd spunem “La dreapta şi la vale, domnule Şofer!” pentru că ştim exact unde mergem şi mereu luăm taxiul de la aceeaşi staţie;

(E) ieşim din taxi şi mergem mînă în mînă.

  1. După ce i-am pus ghiozdănaşul pe umeri, după ce i-am dat un pupic şi am condus-o pînă la intrarea în şcoală, rămîn pe loc şi continui să o privesc. Am memorat felul în care Rüya merge şi îmi place să o însoţesc cu ochii pe drumul ei spre clădirea şcolii. Îmi dau seama că ştie… Ca şi cum, ştiind că o urmăresc cu privirea, am fi amîndoi la adăpost de orice pericol. Mai întîi vine lumea în care pătrunde treptat şi pe care o exploră în fiecare zi, iar apoi vine lumea noastră, cea pe care o împărtăşim. Cînd mă uit la ea şi ea se întoarce să îmi arunce o ultimă privire, lumea noastră, a mea şi a ei, continuă să existe. Dar apoi o ia la fugă și intră într-o altă lume, una la care nu mai am acces.
  2. Dați-mi voie să ma laud: fiică-mea e inteligentă și ea își dă seama de lucrul ăsta. Nici măcar nu intră în discuție să nu îi spun decît cele mai bune povești și în weekend-uri, în fiecare dimineață, se așează lîngă mine în pat și așteaptă să mă pun pe povestit. Și pentru că știe cine este, știe ce vrea. “Și de data asta va fi vorba despre o vrăjitoare, care va scăpa din închisoare dar nu va orbi și nu va îmbătrîni, iar la sfîrșit nu va prinde copilașul.” Are grijă să nu sar peste detaliile pe care le consideră importante. Și îmi spune imediat, chiar în timp ce spun povestea, ce anume nu îi place. Din cauza asta, spunîndu-i o poveste înseamnă atît scriind-o cît și citind-o ca și cum ar fi scrisă de un copil.
  3. La fel ca în toate relațiile, și relația noastră este o continuă luptă pentru putere. Cine va decide:

(A) la ce canal de televiziune ne vom uita;

(B) la ce oră se merge la culcare;

(C) ce joc va fi jucat sau nu va fi jucat, și cum această decizie (la fel ca multe alte decizii, discuții, dispute, trucuri, decepții suave, tînguieli violente, critici, proteste, reconcilieri și regrete) va fi rezolvată după lungi negocieri politice.

Eforturile acestea ne obosesc dar ne bucură, şi în același timp se adună și acumularea asta devine istoria relației noastre, prietenia însăși. Ajungem mereu la o înțelegere pentru că nu avem de gînd să renunțăm unul la altul. Te gîndești la celălalt și cînd acesta nu e alături, îți amintești de mirosul lui sau al ei. Cînd ea nu e lîngă mine, îmi e dor îngrozitor de tare de mirosul părului ei. Cînd eu sînt plecat, își înfundă nasul în pijamalele mele.

(Din Pamuk, Orhan – Other Colors: Essays and a Story, Knopf, New York, 2007)